Body & Soul – Online Star by HYC


, ,

Vă anunțăm că lista artiștilor reprezentați online de agenția noastră s-a mărit din luna septembrie cu un nume foarte cunoscut în industria muzicală românească: Body & Soul!

Trupa a fost fondată acum 20 de ani, fiind inițial o trupă de dansatori.
In 1996, compozitorul Mihai Alexandru este cel care a descoperit că băieții au și calități vocale și i-a încurajat să înființeze o trupă de muzică dance. Între timp, Lucian, unul din membrii trupei, se hotărăște să își părăsească colegii și astfel Body&Soul rămâne în patru- George, Laurențiu, Florin și Bogdan.

În vara anului 1997, Body&Soul debutează oficial pe scena muzicală românească, luând parte la Festivalul de la Mamaia unde primesc premiul de ”Originalitate” la secțiunea ”Interpretare”.

Tot în vară, dar de această dată în anul 1999, Body&Soul sunt semnați printr-un contract de producție la casa de discuri Intercont Music și, la scurt timp dupa ce au început claborarea, a ieșit pe piață primul lor album muzical intitulat ”Pot să-ți dau” precedat de single-ul „Cum aș putea” lansat în luna mai a aceluiași an.

După un an de la semnarea cu Intercont Music, trupa simte nevoia unei schimbări, iar schimbarea vine odată cu incheierea unui nou contract de colaborare cu Media Pro Music.

În iulie 2000, grupul lansează cel de-al doilea album numit „Super”, în colaborare cu Bobby Stoica (orchestrație), Dan Badea (versuri). Succesul nu se lasă așteptat, iar single-ul „Super femei” devine hit-ul verii 2000, urmând ca în toamna să se lanseze o nouă piesă Body&Soul „Baietii știu ce vor”. După trei turnee naționale, trupa lanseaza un al treilea extras de pe albumul „Super”- ”Chiar dacă vei pleca”, începând lucrul la un nou album.

În anul 2001, se lansează „ Trup și suflet” ce reușește să pună în valoare calitățile vocale ale celor patru soliști, piesele remarcându-se printr-un sound de calitate superioară iar muzica și textul fiind semnate exclusiv de trupă. ”Ne-au topit căldurile” și ”În noapte mă trezesc” sunt single-uri lansate ce au avut parte de mult succes.

Astăzi trupa Body & Soul revine în atenția fanilor cu un nou videoclip – “Arde tot”:

 .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.