Influencer Marketing este strategia de marketing online cu cea mai mare creștere în ultimii ani, datorită rezultatelor foarte bune pe care le generează – vezi de exemplu studiul de caz cu Tequila și Footshop aici.
În Influencer Marketing apare des această întrebare:
Compania va lucra prin Agenție sau mai bine direct cu Influencerul?
Ambele soluții sunt valabile și pot fi folosit în paralel sau în același timp.
Ele vin cu avantaje și dezavantaje pe care o să le enumerăm în continuare:
Lucrul cu Agenția – Avantaje:
0. Cercetarea pieței (research) pentru a găsi cele mai bune soluții pentru Companie și scopurile campaniei: Influenceri, concepte, platforme, calendar, implementări
1. Echipă extinsă și experimentată, cu know-how și relații în Publicitate, Social Media, Showbiz
2. Oameni creativi dedicați diferitelor joburi necesare unui proiect, cum ar fi copywriter, design, IT, media, producție, PR etc.
3. Un limbaj comun cu Clientul – Compania care face proiectul (de exemplu CPM, ROI, Insights, Analytics, Ratecard etc.)
4. Își asumă comunicarea, logistica, contractele cu Artiștii/Influencerii, uneori sunt 10-15 Influenceri implicați într-o campanie, fiecare cu programul și așteptările lui/ei, cu diferite tipuri de contracte și de raportări, diferite platforme de comunicare (email, whatsapp, Facebook Messenger, Instagram DM)
5. Rezultatele campaniei sunt de obicei adunate într-o prezentare (follow-up) care sintetizează concluziile și cifrele, oferind un context și o analiză care apoi poate fi folosită de Companie în viitor
Lucrul cu Agenția – Dezavantaje:
0. Uneori research-ul este limitat la un tabel cu câțiva Influenceri preferați, mereu aceeași, indiferent de nișa Companiei și de conceptul campaniei
1. Echipa lucrează cu mai multe companii în paralel, uneori din industrii diferite, uneori cu dead-line-uri strânse
2. Oamenii sunt creativi, dar au deseori în minte interesul Agenției mai mult decât al Companiei (Clientului)
3. Comisionul pe care o Agenție îl adaugă onorariilor Artiștilor/Influencerilor este consistent și poate dubla sau tripla bugetul
Lucrul direct cu Influencerul – Avantaje:
1. Reprezentatul Companiei/Clientului (uneori directorul de marketing, deseori chiar directorul general sau acționarul firmei) transmite informațiile direct Influencerului cu care va lucra, transmițând astfel și valorile firmei, și pasiunea pentru servicii/produs/brand
2. Viteza de implementare este mai mare, poate fi chiar imediată (real-time marketing), fără să mai fie nevoie ca informațiile să treacă printr-o terță persoană (Agenția)
3. Bugetul se duce în totalitate la Influencer, fără adăugarea comisionului unui intermediar
Lucrul direct cu Influencerul – Dezavantaje:
1. Lipsa research-ului personalizat și a know-how-ului industriei, pentru că e aproape imposibil ca un angajat/patron al unei companii să se priceapă și la Social Media, și la marketing online, și la showbiz
2. Durata mare de timp necesară pentru a contacta direct Influencerului și pentru a primi un răspuns, apoi de a „traduce” nevoile de business ale companiei într-un limbaj accesibil
3. Lipsa unei echipe dedicate care să implementeze efectiv campania online, în cazul în care Influencerul nu are propria echipă specializată pe Digital
4. Lipsa unui follow-up construit în forma în care o companie are nevoie pentru a înțelege rezultatele campaniei.
Luând în considerare avantajele și dezavantajele de mai sus, noi la Hit Yourself lucrăm cu un sistem care rezolvă majoritatea dintre probleme:
Companie -> Agenția Companiei <-> Manager Influencer <- Influencer.
Sigur că există momente când o Companie poate să lucreze direct cu un Influencer. De exemplu Penny poate lucra punctual cu Cabral dacă vrea să facă un eveniment și să-l promoveze pe blogul și canalele Social Media ale vedetei. Fiind un proiect relativ mic și limitat în timp, iar Cabral fiind un profesionist cu experiență căruia îi place să fie 100% in-control, lucrul direct este de preferat. Alt exemplu: Caroli a vrut să promoveze un joc pentru copii cu un scurt video pe Facebook. Se rezolvă ușor, în trei zile și câteva email-uri!
Dar majoritatea campaniilor se întind pe perioade mai lungi, acoperă diferite platforme digitale (Facebook, Instagram, YouTube, bloguri etc.]) și implică mulți Influenceri. Pentru un director de marketing sau chiar un patron complexitatea negocierii, comunicării, contractării și implementării unui asemenea proiect este un coșmar!
Din acest motiv toate Companiile mari au propriile Agenții specializate.
Uneori, branduri mari precum Coca-Cola, Vodafone, AVON, BCR ș.a.m.d. au chiar mai multe Agenții, pe diferite nișe: Media, Evenimente, Digital, Creație etc.
Venind cu raționamentul de pe cealaltă baricadă, a Influencerului, descoperim că mulți Artiști / Vloggeri / Vedete au atâtea acțiuni de făcut zilnic și deseori mai multe linii de business încât le e imposibil să le facă singuri pe toate și… angajează și ei propriile „agenții”, la fel cum fac Companiile.
Un artist celebru precum Smiley are o casă de discuri, dar are și un impresar pentru concerte, un expert Social Media, un administrator al afacerii, o casă de producție muzicală, mai mulți tour-manageri și alți parteneri care îl ajută să își conducă cariera complexă. La fel ca el zeci de alți cântăreți de succes, dar și vloggeri – de exemplu Tequila (cea mai populară vloggeriță din YouTube) are în echipa ei un Manager, un Project Manager, un impresar pentru concerte, un PR pentru relația cu presa.
(Acest text a apărut într-o formă incipientă inițial aici.)
Hit Yourself este o agenție dedicată Influencerilor fondată în anul 2013 de Florin Grozea. În primii cinci ani am realizat peste 500 de campanii în Social Media pentru 120 de branduri, cu bugete totale adunate de peste 4 milioane euro. Suntem experții în Influencer Marketing și putem aduce vizibilitate și vânzări companiei tale.
Dă-ne un email la florin.grozea [@] hyc [.] ro