“Hit Yourself – 100 de idei de la pasiune la marea lovitură” este prima carte inspirațională din muzica românească. Cartea face parte din seria “100 de idei” de Florin Grozea.

Cartea în format fizic este disponibilă în toate librăriile din țară și pe Internet:
Polirom.ro, Elefant.ro, Okian.ro, Librarie.net. În format electronic [eBook] o puteți cumpăra de aici.

Titlu: “Hit Yourself”
Subtitlu: “100 de idei de la pasiune la marea lovitură”
Prefața: Mihai Găinușă
Partener media: KissFM

Conține povești incredibile dezvăluite exclusiv pentru această carte de artiștii români de succes internațional: Inna, Smiley, Morandi, Edward Maya, Akcent și mulți alții.

Hit Yourself - coperta

 Prefața scrisă de Mihai Găinușă (Cronica Cârcotașilor, KissFM, KissTV, scriitor, umorist):

“El însuși un artist de succes, autorul își deschide ghiozdanul cu idei și secrete ca amatorii să se servească direct de la sursă. Vei citi prima carte inspirațională bazată pe poveștile de succes ale noului val de muzică românească și vei descoperi lucruri care te vor incita, dar de asemenea îți vor da motive să fi mândru (poate pentru prima dată?) de artiștii noștri. O carte care este necesară oricărui tânăr care vrea să intre în muzică, dar și o lectură provocatoare pentru oricine vrea să afle secretele acestei industrii.”

Ce spune Dan Fințescu – manager, MC, prezentator TV, actor:

Scopul pe care Florin Grozea si-l propune este unul nobil si de un altruism cu totul neobisnuit pentru industria muzicii. Este, intr-adevar, primul ghid pus vreodata in istoria muzicala romaneasca la dispozitia tinerilor dornici de a-si incerca norocul in acest domeniu cu iz de arta si principii de business.

Citește o recenzie a cărții realizată de Florin Roșoga pe blogul lui FlorinRosoga.ro

“Într-o  industrie în care competiția este mare, majoritatea celor aflați la început se pot simți intimidați de lipsa de cunoștințe și relații care să îi ajute să pornească. Cartea lui Florin o văd ca un manual ușor de citit și pus în practică.

O hartă – aș spune – de orientare în drumul către succesul de top.”

Iată ce spune Iulian Comănescu pe blogul lui:

Hit Yourself e un how-to numerotat, casetat, împănat cu exemple și adrese de Web, util pentru orice începător într-ale muzicii, dar și un instrument de explorare a felului cum se pot face succes și bani într-un business funcțional din România. Poveștile și sfaturile vin de la Florin Grozea care înseamnă Hi-Q, adică un nume de succes cu o vechime de 17 ani, dar tot Florin e cel care a avut acces la Inna, Smiley, Marius Moga și alți cetățeni care au fost prea rar întrebați despre felul cum funcționează lucrurile în muzică.

Recenzie Dan Pandrea:

“Hit Yourself” e o carte pe care v-o recomand, chit că nu vreți să vă lansați în muzică, dar sunteți curioși să aflați lucruri despre începuturile lui Edward Maya, ale Innei şi a celor care au pus România pe harta internaţională a muzicii dance.