Influenceri, branduri, tehnologie. Un fel de flori, fete sau băieți dar în Influencer Marketing!
Se întâmplă atât de multe în publicitatea online, nu-i așa? Dar cine are timp să le afle pe toate?
Eu, cel puțin, am nevoie de ajutor, de relevanță, de filtrare. Așa că vreau să adun săptămânal cele mai importante știri din social media, cele mai creative campanii cu Influenceri, cele mai interesante resurse.
Am pornit acest newsletter dedicat Influencer Marketing acum doi ani cu gândul de a nu pierde resurse faine pe care le descopeream. Dar și pentru că voiam să scot în față cele mai inspirate idei puse în practică de creatorii de conținut digital (artiști, vloggeri, bloggeri, micro-influenceri)! Sunt atâția Influenceri talentați și creativi… Poate te poți inspira de la ei pentru propriile tale campanii online ?
Gata introducerea! Să trecem la subiect!
INFLUENCERI
Un coregraf din Tecuci a devenit revelația YouTube a anului trecut!
Florentin Hriscu o să facă milionul de abonați în curând, dar prea puțini profesioniști din publicitate știu cine este și cum a ajuns atât de popular. Mai mult de atât, Florentin nu are doar un canal YouTube, ci trei! Eu pariez pe el pentru 2018.
Selly este al 4-lea vlogger român care a trecut de 1 milion de abonați!
Mikey Hash, Tequila, Noaptea Târziu sunt pe primele trei poziții în topul YouTube România la secțiunea vloggeri. Cel mai popular canal YouTube românesc este unul dedicat gaming-ului: Maxinfinite.
Scoala Invers – cinci săptămâni la rând în Trending YouTube!
Un serial nou intitulat #ScoalaInvers a luat pe sus internetul românesc în ultimele săptămâni! 5 Pași lansează în fiecare joi seară câte un episod din serialul de comedie care are deja milioane de fani.
CAMPANII CARE MI-AU PLĂCUT
Zoot + Sector 7
Noi suntem admiratori pe viață ai lui Alex Coteț după ce am văzut primele reclame Zoot din toamnă! Seria a continuat și în decembrie, așa că așteptăm cu nerăbdare următoarele “episoade” (când ai mai urmărit o reclamă de plăcere?). Un caz de publicitate “așa da”, felicitări tuturor celor implicați!
Telekom + Noaptea Târziu vs Frații Munteanu
O idee curajoasă pe care Telekom a pus-o în aplicare chiar pe finalul anului trecut: #swapdevloggeri. Sunt șanse mari ca conceptul să continue în 2018, am observat că acest brand se asociază din ce în ce mai des cu youtuberii români de succes.
Bitdefender + mulți artiști, vloggeri, bloggeri
Campania #nutastaura își dorește să convingă Facebook să implementeze un buton “reaction” care să semnalizeze conținutul de tip cyberbullying, fie că este vorba despre remarci răutăcioase, comentarii de ură sau amenințări. Au promovat campania Influneceri precum Andreea Bălan, Tequila, Alexandru Negru, Cristian Manafu, Bibi, Florentin Hriscu, The Unlike Show și alții.
ȘTIRI PE SCURT
UK: 9 direcții pentru marketingul online în 2018
US: Viacom (firma mamă a MTV și BET) a cumpărat agenția de Influencer Marketing Whosay
US: TOP 10 campanii cu Influenceri din 2017
Ro: Evensys a anunțat prima conferință românească dedicată marketingului prin Influenceri
CITATUL SĂPTĂMÂNII
“Since 2009, brands have tripled the amount of money they spend on social media. Influencer Marketing has become a legitimate monetization strategy for anyone building an online profile, which means pretty much anyone in business.”
Gary Vaynerchuk – antreprenor, investitor, speaker, autor a patru best-seller-uri internaționale. L-ați văzut în România anul trecut la Brand Minds 2017. Citatul este din cartea “Crushing it” care tocmai a fost lansată și pe care o recomand din suflet.
Foto: Shutterstock