Zilele trecute m-am întâlnit cu actorul și regizorul Radu Constantin pentru un interviu despre YouTube, vlogosferă și viitorul Social Media. Radu este cunoscut pentru serialul „Școala Invers” care a doborât recordurile de audiență în primăvara și vara anului 2018.
Pentru mine a fost o discuție interesantă cu unul dintre cei mai „hot” creatori români de pe YouTube! Sper să-ți placă și ție să-l citești, cât mi-a plăcut mie să-l ascult. Enjoy!
Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru cinematografie și creație video?
Prima dată am descoperit teatrul, apoi am descoperit producția video. Îmi place mai mult partea de video pentru că e mai dinamică. Poți face cadre, poți să redai mai multe emoții decât la teatru. La teatru se vede doar o singură direcție.
Videoclipul „Cum te pregătești de facultate”, primul de pe canalul tău este și primul pe care l-ai creat?
Nu. Înainte de asta am fost mentalist 6 ani de zile. Canalul YouTube a început dintr-o glumă. Am zis să facem un video pentru comunitatea noastră de magicieni intitulat „5 Pași: Cum să devii mentalist”. Eu atunci aveam un partener, dar între timp ne-am despărțit, iar ăla a fost primul video pe canal. A început să-mi placă și l-am făcut și pe următorul, și pe următorul… și iată-mă aici!
Ai avut de la început o strategie sau pur și simplu ai mers după intuiție?
Am mers după ureche la început, dar acum există o strategie. La început însă nu aveam un plan, mă gândeam doar la următorul pas, următorul video.
Undeva prin 2017, ai pus un video care se numea „Școala Invers”, apoi a apărut serialul cu același nume.
Fără să-mi dau seama, atunci mi-am creat conceptul serialului. Acela a fost doar un video de sine stătător. M-am gândit: cum ar arăta lumea dacă totul ar fi fix pe invers, adică nota 2 să fie o notă bună?
Dar după ce am postat acel video, am abandonat ideea. Apoi m-am gândit ce-aș putea să fac și-am zis să fac ceva despre școală, că e un subiect foarte „la modă”. Pe copiii care stau pe YouTube zilnic îi preocupă cel mai mult școala. Atunci mi-am amintit de video-ul cu „Școala Invers” și-am zis că asta e! Asta trebuie să fac!
Tu oricum aveai milioane de vizualizări pe YouTube chiar și înainte de serial…
Da, am făcut câteva music-vine-uri de succes, un format de vloguri scurte cu care m-am lansat. Am fost „un artist norocos”, pentru că abia am început canalul 5 Pași acum mai puțin de doi ani și deja s-au întâmplat o grămadă de lucruri mari.
Peste 300,000 de abonați în mai puțin de doi ani…
Am avut noroc cu music-vine-urile, m-au propulsat foarte mult. Nu e chiar „noroc”, că tot eu le-am gândit și le-am creat, dar am avut noroc să nu mai facă nimeni lucrul ăla, să nu mai facă nimeni nici după mine, pentru că oricine s-ar fi apucat după, ar fi zis lumea că Radu face deja asta! Eu am început la fel, cu sketch-uri și după aia, tot din greșeală am descoperit și music vine-urile. Voiam să postez și am zis că-mi trebuie ceva care să se monteze repede, să nu-mi ia mult timp. Și am făcut video-ul ăla, „Carla’s Dreams la școală”. Ăla a fost primul.
Ideea de music-vine a funcționat. Evident, ca orice chestie, are o ascensiune și după aia are un platou. N-am avut timp să mă panichez prea mult pentru că am scos repede încă ceva. Și probabil așa se va întâmpla și cu serialul, o să ajungă la un apogeu și va trebui să scot altceva. Și sunt sigur c-o să-mi vină inspirația și voi evolua. Adică n-o să fie un punct în care o să mă opresc.
Ținând cont că aveai deja abonați pe canalul YouTube, aveai niște așteptări la început față de serial? Sau pur și simplu i-ai dat drumul și ai zis să vezi cum merge, cum prinde?
Îmi aduc aminte și acum cum îi povesteam prietenului meu John, care e partenerul meu din serial. Suntem prieteni și în realitate, suntem cei mai buni prieteni. Și i-am spus că am o idee de serial, că o să rupă și că sunt sigur de asta.
Mă așteptam să aibă succes, dar a explodat mai tare decât visam. Nimeni nu credea că o să fie așa nebunie și pe oriunde mă duc să existe fani care să se fi uitat la serial. Ultima dată am fost la Sulina, unde poți să ajungi doar cu barca… și acolo am fost recunoscut pe stradă!
Deja te opresc oamenii pe stradă?
Da, da, dar se întâmplă deja de câteva luni. Din ce în ce mai multă lume în ultimul timp. Bine, mă opreau și înainte datorită music-vine-urile mele, dar acum e o nebunie.
În serial întâlnim situații generale, cum ar fi faptul că-ți este verificată tema, că vine o nouă colegă în școală și nu numai. Ai ținut cont mai mult, în alegerea lor, de insight-uri sau de experiențele personale?
Am încercat să mă pun în locul elevilor și să-mi amintesc cum eram eu când eram la liceu. Eu atunci eram mai „șmecheraș”, adică am și învățat, dar am și făcut foarte multe prostii. Și practic îmi amintesc cam ce-mi doream eu să se-ntâmple atunci și cum erau lucrurile, dramele de pe atunci cu fetele, cu prietenii și, practic, pentru mine a fost ușor, pentru că am și trăit mare parte din chestiile astea. Pentru mine s-au întâmplat și acum practic trebuie doar să le redactez și să le înfloresc puțin. În principiu, inspirația vine de la mine, din trăirile mele. Pur și simplu stau și-mi imaginez cum ar fi tare să se-ntâmple în situația aia.
Oricum, încerc să mă rezum la chestii cât se poate de generale, adică, de exemplu, dacă eu am vândut treninguri la școală să zicem, sunt puțini copii care vând treninguri la școală, dar sunt mulți copii care iau un 4. Sunt mulți copii care se-ndrăgostesc de-o tipă. Chestii cât de cât generale, care se aplică la toată lumea. Să se identifice oamenii, cam despre asta e vorba.
Cum te poți bucura că ai luat un 2 și cum să fii supărat c-ai luat un 10. Ce reacție au avut oamenii la primul episod?
Da, 100% oamenii sunt curioși când vine vorba de anomalii, adică de ciudățenii. La început le-a venit mai greu. Dar pe parcursul a 12 episoade s-au obișnuit. Eu oricum am încercat să nu pun toate chestiile invers pentru că-i bulversează pe oameni. Adică dacă-s toate invers nu mai înțelegi despre ce e vorba. Trebuie să fie doar câteva chestii. Notele, tema, chestiile foarte cunoscute din școală sau din viața unui adolescent.
Cât de greu este să scrii scenarii?
Cred că ăsta e punctul meu forte, faptul că-mi vin idei și scriu ușor și mi-e foarte ușor să-mi imaginez ce se-ntâmplă. Pe partea asta chiar pot să zic că sunt binecuvântat. Am mare noroc. N-am rămas niciodată în pană de idei.
Cum se implică actorii și vedetele cu care filmezi în serial?
Știi cum zic eu, că oricine vrea să pună umărul la o poveste de succes și, având noroc că proiectul și conținutul e mișto, nu m-am lovit de refuzul oamenilor, iar aici mă refer la invitați. Adică ei au venit cu brațele deschise de la prima căutare, când i-am întrebat dacă vor să joace. Și pot să ți-i dau exemplu pe băieții de la Noaptea Târziu, care nu prea sunt aviz de colaborări. Am vorbit cu Cuza și mi-a răspuns imediat ”DA”. Toți invitații au fost foarte încântați și la urma urmei, e cel mai tare serial de pe YouTube, cum să nu vrei să faci parte din el? Stăteam și mă gândeam eu, dacă aș fi fost invitat de altcineva, aș fi venit? Normal că as și venit!
Există deja și hate?
Spre surprinderea mea, nu prea am avut hateri. Reclama negativă, chiar dacă e reclamă, pe mine nu mă interesează. Nu am nevoie de cancanisme. Mi-aș dori și mi-ar plăcea să ajung în punctul ăla în care-mi doresc, doar pe calitate, atât. Adică doar a ceea ce fac și ceea ce sunt eu.
Cum au văzut oamenii din online proiectul? Am văzut că a comentat, printre alții, Alina Eremia la finalul primului sezon.
Da, sunt mulți care m-au felicitat. Gândește-te că, la fiecare episod sunt peste 10,000 de comentarii. Mi-e greu și mie să le citesc pe toate. Oamenii sunt captivați de ce se întâmplă acolo, vor să-și dea cu părerea, vor să știe ce se-ntâmplă în episodul următor. Imaginează-ți că oricine se uită la un serial când se termină episodul se întreabă când apare următorul că vrea să-l vadă acum. La un serial te uiți 3 episoade, unul după altul, că nu poți să te uiți numai la unul, să spui că te mai uiți săptămâna viitoare. N-ai cum!
Și mai ales c-am făcut și chestia aia interactivă, cu întrebarea de la final. Am încercat să fac și episoadele destul de scurte, să fie doar esență în ele. Episoadele au 7-9 minute fiecare. Prefer ca oamenii să fie triști că s-a terminat episodul decât să se-ntrebe când se termină. De fiecare dată primesc comentarii să fac episoadele mai lungi…
Știu că fanii vor ca episoadele să fie mai lungi, iar pentru mine nu e o muncă foarte mare în plus, pentru că pot să bag „cadre de umplutură”, dar nu are rost. Adică de ce să ai astfel de cadre când poți să ai 8 minute doar cu esență, să fie tare și gata.
Legat de ce spuneai și tu, de întrebarea de la final, au început oamenii să-ți scrie, ce ar vrea ei să se-ntâmple? Țineai cont de ce spuneau sau țineai cont efectiv de scenariu?
Eu scriam fiecare episod din sezonul 1 în săptămâna respectivă, nu aveam episoade scrise în avans, cum am acum. Nu aveam habar cum să fac un serial. Am consumat după asta tutoriale, masterclass-uri de writing, legate de unde să înceapă plotul și așa mai departe. Acum știu și tehnic cum ar trebui să se-ntâmple, dar la început habar nu aveam și pot să zic că mă ajutau puțin și răspunsurile lor, dar în ce direcție? Mă ajutau să nu fiu predictibil. Adică dacă eu îi întrebam cine cred că e la ușă și 8,000 de oameni îmi spuneau că ei cred că e poliția, era clar că nu trebuia să pun poliția la ușă, ci să pun cu totul altceva, să pun ceva la care ei nu se așteaptă. Practic m-au ajutat în direcția asta, să-nvăț să nu fiu predictibil, să fac ceva la care poate 1-2% din oameni s-ar gândi.
Când ești surprins și nu te aștepți la ceva, atunci e tare de fapt. Ăla e momentul în care un serial e tare, când nu te aștepți să se-ntâmple unele lucruri.
Și mai mult decât atât, oamenii fac parte din poveste. Cu un simplu comentariu, tu deja faci parte din povestea aia. Tu îți exprimi părerea acolo. Se mai nimerește să se spună și răspunsul corect. Sau, de exemplu, le cer oamenilor părerea în sensul în care-i întreb ce ar face sau ce ar spune dacă ar fi în locul meu, iar ei îmi scriu replica acolo. Din 10,000 de oameni, se mai nimeresc răspunsurile la 2,000. Doar că am gândit la fel, nu am folosit neapărat replica lor.
Există concurență pe YouTube-ul românesc?
Nu prea sunt unul dintre „vloggerii clasici”. Poate aș putea să zic că nu prea sunt vlogger deloc, adică am foarte puține chestii legate de vlogging. În sensul adevărat al descrierii Bianca Adam (Tequila) e vlogger! Eu nu pot să zic neapărat că sunt vlogger. Momentan pe nișa pe care sunt eu sunt cam singur. Acum dacă o mai veni cineva și-o să mai scoată seriale, Doamne ajută, să vină toți! E loc pentru toată lumea. Atâta timp cât există o idee bună, eu nu zic „nu” la nimic. Așa am ajuns în punctul ăsta, fără să zic „nu” la nimic. Pentru mine primează ideea. Dacă e bun și tare conținutul, gata, facem! Le dăm oamenilor ceva mișto.
Nu cred că e concurență, poate doar în vârful topului. Adică sunt vloggeri pe primele poziții și sunt foarte tineri, de la 16-17 ani. Sunt creatori video serioși, nu putem să-i acuzăm că au făcut ceva greșit, că pe oricine dacă îl lovea succesul la 16-17 ani, era destul de greu de administrat. C-o mai comit ei, din când în când, cu câte ceva, se trece cu vederea, dar în mare parte sunt pe-o linie bună. Atâta timp cât au în cap că ei influențează generația mai tânără decât ei și sunt responsabili măcar 20% din timp și, să aibă în gând că ar putea să-i învețe ceva bun și pe copiii care se uită la ei, e perfect. Eu zic că scopul este atins. Restul de 80% din timp, pot să facă ce vor ei.
Practic deschizi YouTube-ul ca să vezi entertainment…
Da, pentru asta e YouTube-ul. E un fel de TV pentru generația tânără. Nu mai avem canalele TV, avem canalele YouTube. Fiecare-și alege ce vrea, se uită unde vrea. Și după câte vezi, fenomenul e din ce în ce mai mare.
Nu m-ar mira ca în 2-3 ani vloggerii să fie mult mai cunoscuți decât cântăreții! Chiar nu m-ar mira deloc. Oricum engagementul asupra vloggerilor e mai mare decât asupra cântăreților. Vloggerii sunt mai apropiați de publicul lor. Pe când, uite, să zicem, Andra, e foarte departe de publicul ei, chiar dacă postează în Social Media. De fapt e problema faptului că oamenii din industrie sunt foarte sus. Așa, când vine vorba de vloggeri, dacă-ți iei un telefon te gândești că s-ar putea să ajungi și tu vlogger…
Adică poate pot să mă fac și eu, poate pot să ajung și eu într-o zi ca Bianca Adam, de ce nu? Și de-asta e legătura mult mai stânsă între vloggeri și comunitatea lor.
Foarte mulți artiști am văzut că au început să-și facă vlog și postează din ce în ce mai des.
Acum știi cum e, eu sunt hater puțin pe chestia asta, pentru că se simt artiștii care speculează trendul. Fă-o dacă o simți, nu dacă vezi că e trend, că trebuie. Fii real de la început și până la sfârșit! Dacă tu te pricepi doar la cântat și doar acolo te simți bine, nu face ceva de dragul de a face, pentru că așa trebuie, pentru că așa ți-a zis managerul, pentru că e la modă și pentru că n-o să supraviețuiești dacă nu faci vlog. O să supraviețuiești dacă ești bun în orice nișă.
Asta ar fi o critică pe care o am față de artiștii care se apucă de vlog, fără să simtă asta.
Pe de altă parte, înseamnă că s-au prins și ei că vloggerii și creatorii video încep să fie din ce în ce mai „puternici”. Vloggerii sunt influenceri deja, sunt formatori de opinie. Dacă eu folosesc Samsung, de exemplu, e foarte posibil ca și un sfert din comunitatea mea să fie convinsă că acest brand e bun. Fapt ce vine și cu responsabilitate.
Vorbeai mai devreme, pe scurt, despre TV. Care este diferența dintre un serial online și unul la TV?
Eu consider că online-ul e imperfect, online-ul e mai uman. Adică eu, de exemplu, în serialul meu îmi permit să am greșeli, îmi permit ca în jumătate de episod să apar tuns, iar în jumătatea cealaltă de episod să fiu netuns.
TV-ul e foarte corect, tot ce se întâmplă acolo e corect. Se ține cont de absolut tot. Aici ai voie să greșești. Eu cred că dacă ar fi corectitudinea din TV în online, oamenilor nu le-ar mai plăcea. La fel, se îndepărtează de partea umană. Publicul simte că n-o să poată ajunge niciodată acolo. Dar așa, când nu e perfect totul și e uman, totul funcționează. Oamenii se simt foarte bine. Oamenii nu caută perfecțiunea.
Martin Scorsese spunea că pe primul loc nu e vorba despre cum arată imaginea, ci pe primul loc e ideea, adică scenariul. Pe locul doi e prestația actorilor, adică oamenii, iar pe locul trei este imaginea.
Care sunt principiile tale ca actor, creator de conținut și regizor?
Nu am foarte multe principii, dar consider că dacă materialele pe care le fac nu transmit ceva, mai bine nu le mai fac. Dacă nu există o învățătură, o morală în tot ceea ce fac, nu mai fac. Nu are rost să faci doar așa, de amuzament. Încerc în fiecare chestie pe care o fac, în fiecare material, să existe o învățătură chiar dacă e dată mai băiețește, nu o spun direct. Prin exemplul meu poate, sau prin conjunctură, sau prin acțiune și așa mai departe. Dar încerc să transmit ceva.
Un exemplu chiar din serial: venise vorba despre fumat și am zis că mie mi se pare o porcărie fumatul și că eu nu fumez, dar folosesc acest viciu al oamenilor ca să pot să fac bani. Copiii au înțeles că nu fumeaz, deci că e o porcărie să fumezi, nu are rost, mai bine faci altceva. Despre tipul ăsta de mesaje vorbesc.
Ceri păreri înainte de a publica un video?
Da. Sunt un tip care are foarte mare încredere în el, dar accept păreri din exterior. Am încredere formată, adică am citit, știu cum trebuie să fac, dar în același timp accept păreri constructive, doar că nu mă bazez pe ele. Pot întreba 10 oameni, iar dacă 8 oameni îmi dau un feedback negativ, îmi pun o întrebare. S-ar putea să fie varză? N-am văzut eu ceva?
Mi s-a întâmplat, de exemplu, o chestie foarte importantă pentru mine: faza cu freezurile (voice-over, comentariile cu voce peste filmare). Vine prietenul meu cel mai bun la mine acasă, în Vaslui. Eram în vacanță și i-am arătat primul episod. L-am întrebat cum i se pare și mi-a zis că am ieșit prea puțin în evidență și că e vorba despre mine. Mi-a zis că ar fi vrut să mă vadă mai mult pe mine. Și mă-ntreabă de ce nu fac cum e în The Mentalist, unde se oprește și vorbește. A plecat și m-am gândit cum ar fi să fac voice-over și să explic situațiile. Am avut răbdare să-l ascult, cu toate că el nu are nicio legătură cu filmul. Dar părerea lui a produs un click. Și acum ăsta e principalul punct de interes al serialului.
Ascult pe toată lumea, pe oricine. Nu se știe niciodată ce idee poate să-mi vină sau ce idee poate să-mi dea chiar persoana aia.
Ai perioade din zi în care te gândești mai mult pentru viitor, legat de ce-o să faci, de ce-o să se întâmple sau pur și simplu faci lucruri?
Da, am niște obiective stabilite, că altfel nu aveam ritmul ăsta de muncă. Cel mai important lucru pe care o persoană trebuie să-l facă este să-și stabilească un țel, un obiectiv mare, apoi să-și stabilească altele mai mici. Și obiectivul meu cel mare este să ajung la Hollywood. Și în funcție de obiectivul ăsta mare mă biciuiesc și mă trezesc în fiecare dimineață. Urăsc să mă trezesc dimineața, dar încerc să-mi țin un program și un ritm destul de strict, pentru că nu vreau să se-ntâmple lucrurile în 3 ani, vreau să se întâmple în jumătate de an dacă se poate.
Încerc să fiu mulțumit cu ceea ce am. Chiar am o viață mișto. Și, evident că voi primi și mai multe, pentru că sunt mulțumit cu ce am. Dar una peste alta, chiar dacă n-aș primi, tot ar fi mișto. Nu simt că lucrez, chiar îmi face plăcere să fac tot ceea ce fac.
În ce direcție merge online-ul românesc?
Cred că online-ul va acapara piața în ceea ce privește TV-ul și alte surse de video. Nu va dispărea TV-ul de tot, pentru că până nu se va duce generația din spatele nostru, nu va dispărea TV-ul. De exemplu și sora mea se uită la TV, care are 30 de ani. Deci încă mai sunt rămășițe, dar generația nouă nu cred că se mai uită. Consider că online-ul va fi principalul canal, principala sursă de comunicare și de distracție. O să aibă tot. O să înglobeze tot ce înseamnă social. De la informații, la distracție, la video-uri, la rețete, la orice.
Surse foto: Facebook.com/5pasi și Instagram.com/radu.co.