Prima ediție Tubecon din România: 4 și 5 aprilie 2020


Da, ai citit bine: Tubecon, cel mai mare eveniment european dedicat vloggerilor, se lansează și în România!!

El va avea loc între 4 și 5 aprilie 2020, la Romexpo (București). A fost lansată și prima versiune a site-ului oficial, bucharest.tubecon.org, unde se pot cumpăra deja primele bilete, la preț redus. Programul detaliat urmează să fie anunțat în săptămânile următoare.

Video oficial de prezentare Tubecon România

Tubecon România se va desfășura pe trei mari scene:
1. Divertisment (într-un show de peste 10 ore de muzică, challenges, prezentări de modă și comedie);
2. Gamingului (unde jucători renumiți vor participa la sesiuni demo și concursuri);
3. Fashion-beauty (un periplu prin mod[, frumusețe, produse și tehnici de make-up, toate exemplificate de profesioniști și de cele mai urmărite vedete online din domeniu).

Care este viitorul continutului video?
Care este ingredientul secret din spatele unui video viral?
Ce branduri comunică eficient și cum se angajează ele într-un dialog relevant cu audiențele lor?
Subiectele care frământă toti profesioniști din media, comunicare și nu numai, vor fi dezbătute în pre-ziua evenimentului, pe 4 aprilie, când va avea loc Tubecon Industry Day.

Tubecon a reunit deja peste 100.000 de participanți și 600 de creatori de conținut video, în țări precum Germania, Franța, Suedia, Finlanda, Elveția și Spania.

La Tubecon România sunt asteptați peste 10.000 de tineri. Ei vor avea parte de o zi întreagă de experiențe unice, divertisment live, întâlniri cu cei mai populari Influenceri și creatori de continut români și internaționali.

Licența Tubecon pentru România e deținută de antreprenorul Dragoș Stanca (cunoscut și ca fondator al iCEE.fest), iar din echipă mai fac parte Mihai-Alexandru Hash (aka Mikey Hash), care este ambasadorul Tubecon România, dar și Florin Grozea, fondatorul Hit Yourself, responsabil de relația cu creatorii de conținut și influencerii.

Credit foto: Facebook.com/TubeconRomania