Astăzi trupa Voltaj lansat un nou single, un nou videoclip și o nouă campanie: “De la capăt”.
Lansarea a fost exclusiv online și a fost precedată de o întâlnire cu bloggerii la “Camera din față” – cafeneaua pe care o au doi dintre membrii Voltaj.
Videoclipul conține imagini din filmul “Calea Dunării” în regia lui Sabin Dorohoi [vezi detalii despre acest film pe IMDB] și promovează două ONG-uri partenere trupei Voltaj: World Vision Romania și Habitat for Humanity Romania.
Tot azi s-a lansat și site-ul www.delacapat.ro cu ajutorul căruia Voltaj vrea să atragă oameni în proiectele celor două organizații.
“Am ales una din temele cele mai delicate ale acestei perioade, cu intenţia de a capta atenţia asupra subiectului. Apelul nostru este, însă, mult mai larg. Acesta vizează situaţia tuturor copiilor şi tinerilor aflaţi în dificultate: fie pentru că nu au acces la educaţie sau la îngrijire medicală, fie pentru că sunt singuri. Ziua de mâine va fi construită pe modelele pe care copiii le văd în jurul lor. Este foarte important şi urgent să ne ocupam de aceste probleme şi să ne implicăm”, spune Călin Goia, solistul trupei Voltaj.